Doctorul Adrian Stroilescu, manager al fondului american de investiții Highlander, și Alexandru Mănăilă, absolvent al Harvard și fost consultant pe Wall Street, au început, recent, lucrările de construcție la primul bloc din ansamblul SunLake Residence de pe malul lacului Fundeni, un proiect cu o valoare de peste 30 de milioane de euro anunțat în premieră de Profit.ro. Acesta este cel mai mare proiect imobiliar realizat până acum de cei doi antreprenori.
În apropiere, Israel Land Development Company (ILDC), firmă controlată de fostul ofițer Mossad Yaakov Nimrodi, a scos la vânzare un teren.